Cuprins Partea I - despre ceea ce am fost noi....

1. Omul o enigmă

2. Există viată si pe alte planete?

3. Ecuatia Green Bank

4. Suntem noi urmasii unei civilizatii dispărute?

5. Potopul biblic o realitate?

6. Stiati că în 1996 era să o pătim?

7. Istoria ~ o enigmă

8. Atlantida

9. Arta rupestră

 


 

Omul o enigmă

      Din totdeauna omul s-a întrebat dacă este singura fiintă inteligentă din univers. In antichitate se credea că Pământul este o platformă asezată pe spatele unei testoase uriase, iar dacă ai fi făcut imprudenta să te apropi de margini, ai fi căzut. S-a crezut apoi că Pământul este centrul Universului, iar Soarele si celelalte planete se învârt în jurul lui. Când stiinta a început să se dezvolte iar arheologia a început să ocupe un rol tot mai semnificativ, s-a pus întrebarea despre cum a apărut omul pe Pământ. De-a lungul timpului au apărut tot felul de teorii, care mai de care încercând să explice mai verosimil acest lucru: biserica s-a grăbit să afirme că omul a fost creat de Dumnezeu, iar cei mai putin religiosi au aprobat teoria lui Darwin si anume că omul se trage din maimută.

     Cea mai convingătoare teorie, cea genetică, a apărut în anul 1977 si a fost elaborată de cei mai renumiti paleontologi ai lumii din acea perioadă: Richard Leakey - Anglia, Maurice Taieb, Maurice Klein, Jean de Grouchy - Franta, Donald Jonson si Tom Grey - Statele Unite. Această teorie nu se bazează numai pe argumente stiintifice si logice, ci si pe unele dovezi edificatoare furnizate de expeditiile făcute în Kenya, Tanganyica, Tanzania si în "Triunghiul Afar". Teoria genetică consideră că principalul factor evolutiv este mutatia genetică deci omenirea nu ar fi altceva decât rezultatul schimbului de gene între diferite populatii, realizat în timp, prin emigrări. Astfel a fost posibilă modificarea genelor diferitelor grupări umane… Tot aici se arată că în teoria Darwinistă nu se luase în calcul faptul că procesul evolutionist si adaptarea nu pot începe decât după ce specia atinge o anume treaptă de dezvoltare. Teoria genetică, la rândul ei, nu sesiza faptul că dată fiind perioada pusă în discutie (acum 20 de milioane de ani ) miscările maselor de animale erau destul de reduse, iar maimutele nu ar fi putut traversa oceanele sau deserturile. De altfel s-a constatat că mutatiile genetice au avut o contributie minoră la diferentierea speciilor căci studiul secventelor aminoacizilor unui mare număr de proteine la om si maimută au relevat diferente minore. Evolutia se datorează în primul rând modificărilor expresiei genelor, deci a unor modificări în sistemul regulator si implicit de schimbarea aranjamentului cromozomial. Separarea omului de maimută a fost rezultatul a două accidente genetice consecutive sau poate simultane: reducerea numărului de cromozomi de la 48 la 46 si homo- zigotia (nasterea unor copii cu aceleasi modificări cromozomiale). Un astfel de fenomen nu putea apare decât într-un grup restrâns si în conditii aparte: a apărut o translocatie transmisă urmasilor, care la rândul lor s-au încrucisat între ei si au dat nastere homozigotilor. Prin încrucisări ulterioare anomalia a devenit predominantă iar acestia s-au izolat de restul grupului, formând o specie aparte. Totodată ar fi trebuit să apară neotenia (capacitatea unor fiinte de a ajunge la maturitate, păstrând cracterele infantile). Acest mecanism nu poate fi însă declansat decât prin control genetic. S-a observat că atât oamenii adulti cât si puii de maimută nou născuti au maxilare mici, creiere de dimensiuni mari (1/15 din greutatea corpului), iar pozitia corpului este verticală. Pe măsură ce se dezvoltă, maxilarele maimutelor se măresc, devin patrupede iar greutatea creierului este abia a suta parte din greutatea corpului. Se presupune că maimutele antropoide si hominidele s-au dezvoltat similar dar, la un moment dat, viteza de evolutie a acestora din urmă a încetinit considerabil. Rezultatul a fost că urmasii primelor specii de hominide au rămas la stadiul de nou născuti, ei nemaiajungând niciodată la forma adultă. Specialistii cunosc însă faptul că neotenia nu poate fi provocată decât prin interventie genetică repetată. Un simplu accident n-ar fi putut influenta evolutia unei specii, fiind lipsit de periodicitatea si amploarea necesară perpetuării rezultatelor sale. Scheletul de femelă preumană găsit la Afar este un exemplu clasic de neotenie. El prezintă o evolutie remarcabilă fată de specia care îl precedase cu un milion de ani în urmă, dar si această evolutie este minoră fată de ceea ce ar fi trebuit să suporte maimuta pentru a deveni om. Diferentele genetice care se pot produce pe cale naturală în această perioadă de un milion de ani este de maximum 250, ori pentru diferentele anatomice ale scheletului găsit sunt necesare 2milioane de mutatii genetice, posibile doar în sute de milioane de ani. Care este atunci răspunsul la întrebarea cum a apărut omul ? Să fi fost ajutati strămosii nostri în procesul evolutiv, de fiinte de pe alte planete? Să fi fost aceste fiinte protectorii nostri de-a lungul mileniilor, fiind cunoscuti de antici ca zei? Deci există viată si pe alte planete?

început

 


 

 

Există viată si pe alte planete?

    Toate vechile legende ale indienilor nord-americani încep cu aceeasi formulare traditională: "demult de tot, pe vremea când Pământul era încă moale…"; bătrânii povestitori atribuind această insistentă necesitătii de a se aminti permanent oamenilor starea primordială a lumii. Dar de unde stiau îndepărtatii strămosi ai lor că acum mai bine de 4 miliarde de ani Pământul era doar o masă de materie fierbinte si vâscoasă ?

       In operele antice sunt prezentate adesea nave aeriene din care, în timpul zborului iesea foc si mercur. Se descriau deci în antichitate nave ce foloseau mercurul drept combustibil. Dar de unde stiau ei că metalele grele sunt o sursă de energie ? De ce se repetă adesea formularea "lumină strălucitoare cât o mie de sori", când în mod normal pe Terra nu exista la acea vreme nimic mai strălucitor decât Soarele? In epopeea hindusă Ramayana, ce are o vechime de peste 5 000 de ani, sunt descrise asa numitele "Vimanas", aparate de zbor care produceau un puternic curent de aer când mergeau, iar la aterizare si decolare scoteau un zgomot asurzitor:

           "La ordinul lui Rama, minunatul vehicul urcă cu un vuiet asurzitor, sus, pe crestele norilor albi "-Ramayana, traducere de N. Dutt, 1891.

     In "Mahabharata", datată la 7000 de ani, se vorveste de viteazul Arjuna care i-a întâlnit la capătul unei periculoase călătorii pe stăpanul cerului, Indra, si pe sotia sa Sachi, conducând "un car ceresc de luptă încununat de raze ", vehicul care îsi ia zborul după ce Arjuma este luat la bord.

           Un alt pasaj din această opera compusă cu nouă milenii în urma relatează: "Bihma zbura cu vimana lui, lăsând în urmă o uriasă dâră de lumină, mai strălucitoare ca Soarele si făcând un zgomot asemănător tunetului furtunii". Unii ar putea spune că sunt pure fabulatii dar vehiculele sunt descrise aici cu unele amănunte care nu puteau fi la îndemăna oamenilor din antichitate.

             Cronicarii "Mahabharatei" pomenesc de o armă care a provocat secetă într-o tară dusmană timp de 12 ani , sau de o alta ce putea ucide pruncul chiar înainte de a se naste. In "cartea a opta" întâlnim un fragment ce poate fi considerat prima descriere a unui bombardament pe Terra:

               "De la bordul unei puternice vimana aflată în aer la o mare înăltime, Gurkha a aruncat un singur proiectil asupra cetătilor dusmane.... o coloană incandescentă de fum si flăcări, strălucitoare cât o mie de sori, s-a ridicat în toată toată splendoarea ei peste întreg Pământul... Totul s-a petrecut de parcă ar fi fost o dezlăntuire a elementelor: Soarele se învârtea în cerc. Pârjolită complet de dogoarea armei, lumea umbla buimacă în văpaie. Arsi de văpaie elefantii fugeau înebuniti care încotro, căutând o scăpare. Apa clocotea, animalele mureau, iar dusmanii erau secerati; pârjolul cuprindea arborii, care se prăvăleau în sir ca într-o pădure cuprinsă de flăcări. Mugind îngrozitor, elefantii se prăbusau răpusi. Caii si carele de luptă ardeau, totul arăta ca după un urias incendiu. Mii de case au fost distruse: apoi, pe mare, pe uscat se asternu o liniste deplină.... Cadavrele celor căzuti se zgârciseră într-atât din cauza căldurii nemaiîntâlnite, încât nici nu mai arătau a oameni.... toti erau atinsi de răsuflarea otrăvită a zeilor. Tot ce era viu devenea palid si fără vlagă..." - Mahabharata ~ Traducera C.Roy, Drona Perva -1889

                  Oricât pare de straniu sau greu de crezut, fragmentul de mai sus a fost scris acum 7 000 de ani de un popor care nu numai că a descris cu "exactitate" explozia, dar a dat si numeroase referiri la temperatură, durată, numărul de victime, suprafata de propagare si efectele secundare radiante... Cele mai aprig contestate ipoteze ale paleoastronauticii sunt, fără îdoială, acelea care sustin că de-a lungul unei perioade cuprinse între anii 50 000 A.C. si 1908 A.D. pe planeta noastră au avut loc explozii nucleare. Era atomică a început însă oficial o dată cu explozia experimentală de la 16 iulie 1945, din desertul "Jornada del Muerto" (lângă New-Mexico ~ S.U.A.). Recunoasterea veridicitătii unor astfel de ipoteze ar produce nu numai un sentiment de inferioritate, dar si o anumită neliniste, în urma descoperirii faptului că în Univers există civilizatii care au fost la nivelul nostru economic si tehnic actual acum câteva zeci, poate sute de mii de ani. Să facem în continuare un scurt bilant istoric al erei atomice:

1945
La 6 si 9 august au loc bombardamentele atomice americane asupra oraselor japoneze Hiroshima si Nagasaki cu bombele Little Boy (uraniu 235) si respectiv Fat Man (Plutoniu 239), ambele având o putere distructivă de câte 20 kilotone. Efecte: 240 000 morti, 13 983 dispăruti, 37 425 mutilati, aproximativ 90 000 răniti si 93 391 iradiati
1949
In august are loc prima experientă sovietică
1952
In octombrie are loc prima experientă britanică
1952
La 1 noiembrie are loc prima experientă americană cu bomba cu hidrogen pe insula Elugelab. Efectul a fost volatilizarea insulei, care a dispărut practic de pe hartă.
1953
Prima experientă termonucleară sovietică
1954
S.U.A. experimentează o bombă cu H de 4 ori mai puternică ca precedenta (40 megatone)
1956
U.R.S.S. experimentează o bombă de 100 megatone
1957
In mai prima experientă termonucleară britanică
1957-1958
Apar prima oară noii vectori : rachetele intercontinentale
1960
Prima experientă atomică franceză
1967
Apar sistemele de rachete antirachetă sovietice si americane
1968
Stocurile de armament ale celor 5 puteri atomice (SUA, URSS, China, Marea Britanie si Franta) ating cifra de 10 000 megatone. Apar satelitii de observatie.
1970-1978
Apar satelitii militari de interceptare
1978
SUA anuntă realizarea bombei cu neutroni
1980
Cele 5 puteri dispun de un arsenal de 100 000 megatone.
1983
Pe glob mai sunt alte 20 de state capabile să producă armament nuclear Pe glob există cel putin 18 000 rachete atomice (130 000 megatone) si aproximativ 2000 de sateliti militari.

              In afara holocausturilor de la Hiroshima si Nagasaki există în această privintă si unele avertismente din trecut, căci se poate constata faptul straniu că unele popoare antice cunosteau teribilele efecte ale armelor atomice, ipoteză argumentată prin descoperirea unor urme de roci vitrificate, vestigii ale oraselor distruse, fosile si obiecte iradiate, precum si descifrarea unor documente ce descriu explozii atomice care par să fi avut loc cu mii de ani în urmă (Cele mai edificatoare Mahabharata si Ramayana).

                Explicatiile "stiintifice" găsite pentru aceste enigme sunt deocamdată nesatisfăcătoare: urmele de radiatii si rocile vitrificate sunt opera ghetarilor, ruinele au fost calcinate de incendii, iar orasele distruse de trăsnete, documentele sunt gresit traduse, etc... In acest mod sunt interpretate orice noi urme sau documente descoperite, încercându-se integrarea lor în mozaicul binecunoscut al teoriilor clasice despre istoria omenirii. Erich von Däniken scria în cartea sa "Amintiri despre viitor":

          "Să admitem un moment ideea înspăimântătoare si totusi din păcate plauzibilă, că civilizatia noastră ar fi distrusă într-un război atomic. Făcând săpături, arheologii ar descoperi după 5 000 de ani rămăsitele Statuii Libertătii de la New York. Folosind actualul model de găndire, arheologii de mâine ar trage în mod obligatoriu concluzia că este vorba despre o divinitate necunoscută, poate o zeită a focului (din cauza tortei) sau o zeitate a soarelui (din cauza razelor ce înconjoară capul statuii). Că ar putea fi vorba pur si simplu de o Statuie a Libertătii , nici prin gând nu i-ar trece cuiva care ar rationa conform schemei de gândire actuale..."

            Descoperirea unor texte relatând despre două înspăimântătoare războaie nucleare în sec XX, despre nave de 1 milion de tone, clădiri de 600 metri, avioane care depăsesc viteza sunetului, rachete care au ajuns pe Marte si Venus, echipaje umane pe Lună...(imposibilităti pentru o civilizatie la nivelul secolului XIX), ar fi privite cu suspiciune, iar savantii ar afirma probabil că documentele sunt prost traduse, gresit interpretate sau sun pur si simplu fantezii...

             In multe zone de pe glob se remarcă prezenta nisipurilor, rocilor vitrificate si a tektitelor (bucăti de rocă semi tare, topite la o temperatură atât de ridicată, încât s-au vitrificat sub forma unui material asemănător sticlei, dar puternic iradiat). Nisipurile si rocile vitrificate, analizate, nu au nimic în comun cu morenele (sedimente transportate de ghetari în miscare) sau cu bucătile de lavă si bombele aruncate de exploziile vulcanice: nici forma, nici compozitia chimică, nici plasarea lor geografică nu probează originea vulcanică sau glaciară.

              La 300 de metri de un gigant monolit (20 000 t) din fortificatiile de la Sacsayhuaman (Peru) se pot vedea numeroase roci vitrificate întinzându-se pe câteva sute de metri lungime, în sase directii diferite. Dat fiind faptul că aceste roci vitrificate au fost găsite în niste fortificatii s-a lansat ipoteza că de fapt ele ar fi fost topite de "antici" la foc (!!??) pentru a servi ca un zid de apărare. Pentru a vedea dacă este posibil acest lucru, s-a făcut un zid de pietre, gros de 1m, lung de 50m si care avea în el, din loc în loc, trunchiuri de copaci. Acestia au fost aprinsi si au fost lăsati să ardă timp de o săptămână. Rezultatul? Da, s-au obtinut roci vitrificate dar numai câteva bucăti cu un diametru ce nu depăsa 2cm. Atunci să fi fost posibilă aparitia acestora folosindu-se metode rudimentare? Cu sigurantă NU !

              Nisipuri vitrificate sticloase au fost descoperite de asemenea în Irak si desertul Gobi; în Liban au fost găsite sute de mari tektite negre ce contineau izotopi radioactivi de aluminiu, iar unele prezentau în interior plante surprinse în momentul vitrificării. In cartea "Samarangana Sutradhara" un întreg capitol este rezervat descrierii unor mari nave aeriene a căror pupă împrăstia în timpul deplasării "foc si mercur". (Notiunea de foc nu are în scrierile antice semnificatia exclusivă de combustie. In această denumire sunt reunite câteva zeci de fenomene electrice si magnetice, sau reactii chimice.)

           Chiar si Biblia, redactată între secolele al IX-lea si al V-lea A.C. si evident influentată de textele sumeriene, egiptene si budiste abundă în pasaje care prezintă fenomene iesite din comun (cap 19 ~ Stricarea Sodomei si Gomorei; Scăparea lui Lot....). Interpretarea religioasă, mistică dată ulterior acestor fenomene a făcut ca lumea stiintifică si opinia puplică să se îndoiască de veridicitatea lor, dar adevărul este că, tratând aceste texte religioase ca documente istorice, pot fi retinute întâmplări, fenomene, aparate si aparitii de personaje stranii care ies deocamdată din sfera explicabilului. Să fi fost oare posibil ca de-a lungul timpului omenirea să fi fost ajutată si îndrumată de oameni de pe alte planete? Bazele stiintei noastre să fi fost puse de aceste fiinte? Ei să fie cei care ne-au ajutat să ne depărtăm de maimută ca specie aparte ? Dar dacă noi nu suntem decât supravietuitorii unei alte specii cu mult mai avansate ca noi si care a dispărut din cine stie ce cauze acum câteva zeci de mii de ani ? (subiectul va fi tratat într-unul din capitolele următoare) Unul din discipolii lui Democrit, Metrodor din Chios, afirma în jurul anului 200 A.C: "Ar fi tot atât de absurd să nu asezi decât o lume locuită în spatiul infinit, ca si cum ai crede în existenta unui singur spic de grâu pe o câmpie nesfârsită ".

            In momentul de fată, au fost observate cu ajutorul radiotelescoapelor 1020 stele. Dacă presupunem că numai 1 ‰ din ele posedă un sistem planetar (1017) să considerăm apoi că 1 ‰ pot avea conditii favorabile vietii (1014), că numai 1 ‰ dintre planete sunt locuibile (1011) si în sfârsit că numai pe o singură planetă dintr-o mie există viată inteligentă. Rezultatul este un număr cu opt zerouri… Posibilitatea existentei vietii pe alte planete a fost însă exprimată siintific prin ecuatia "Green Bank", despre care vom vorbi mai pe larg putin mai târziu. Conform părerilor specialistilor, pentru a exista viată, trebuie să avem: oxigen, apă, temperaturi cu limite de ±60o Celsius, presiuni atmosferice cuprinse între 0,01 ŕ 1400 atmosfere si bineînteles lipsa radiatiilor nocive, considerându-se imposibilă prezenta ei în medii abiotice ( radioactive, anaerobe, înghetate, uscate ). Dar pe Terra există bacterii anaerobe (pentru care excesul de oxigen înseamnă moarte); bacterii termofile care trăiesc în vulcani (pentru care temperaturile optime sunt de +200 grade; bacterii ce consumă siliciu, fier sau petrol. In Antarctica ( în văile Dry Valleys) trăiesc bacterii si virusi la temperaturi de aproape -100o C si într-o atmosferă foarte rarefiată. Aceste fapte au fost explicate prin posibilitatea bacteriilor de a forma spori, învelindu-se într-o crustă calcifiată care le permite să reziste chiar si mii de ani (cazul celor găsite în sarcofagele egiptenilor) nu numai fără hrană, dar si la înghet, fierbere si radiatii.

început

 


 

 

Ecuatia Green Bank

      Posibilitatea stabilirii unor contacte cu alte civilizatii extraterestre din galaxia noastră (fie ele că respiră oxigen sau se hrănesc cu materiale radioactive ), a fost expusă la Green Bank sub forma unei ecuatii, de către Frank Drake:

N = R+ x fp x ne x f1 x fi x fe x L

     unde:               "N" este numărul de civilizatii din Galaxie, contemporane cu a noastră si care ar fi capabile să stabilească un contact cu noi.

                          "R+ " defineste viteza de formare a stelelor în Galaxie, în timpul în care s-a format însusi Soarele nostru. In prezent se confruntă 2 ipoteze cu privire la modul în care se formează stelele:

                     "fp" este numărul mediu de planete care ar putea fi locuite de fiinte vii;

                     "ne" reprezintă numărul mediu de planete cuprinse în ecosfera Soarelui lor si pe care se găsesc conditii de viată ( din punctul de vedere terestru ) ;

                      "f1" fractia din numărul total de planete pe care viată a apărut efectiv. La conferinta la care a fost prezentată această formulă Melvin Calvin si Carl Sagan au ajuns la concluzia că factorului "f1" i se poate da valoarea 1 ;

                      "fi" fractiunea din numărul planetelor purtătoare de viată, pe care au apărut fiinte inteligente, fiind favorizate planetele lor de pozitia fată de Soare ;  

                     "fc" reprezintă numărul mediu al planetelor pe care fiintele au ajuns la un grad de dezvoltare, având posibilitatea de a intra în contact cu alte civilizatii

                     "L" reprezintă durata de existentă a fiecărei civilizatii, capabilă de contacte cu alte lumi. Estimărilor ecuatiei Green Bank li se impun două precizări importante:      a) sunt luate în calcul numai civilizatii cu existente foarte îndelungate (datorită uriaselor distante cosmice);      b) calculele au fost efectuate doar pentru galaxia noastră (Calea Lactee) si fiecărui termen i s-au acordat 2 valori: una medie conforma cunostintelor stiintifice actuale si una reprezentând minimul. Din valorile minime obtinem N= 40, iar din valorile medii (teoretice) obtinem N= 50 000 000. Concluzia conferintei de la G.B a fost următoarea: în Calea Lactee există minimum 40 sau maximum 50 de milioane de civilizatii aflate în diferite stadii de dezvoltare, dintre care majoritatea fie că încearcă să intre în legătură cu altele, fie că asteaptă un semn de la acestea. Totusi dacă admitem existenta altor civilizatii se pune problema dacă se poate intra în legătură cu ele. Pentru moment răspusul este negativ. Dar într-un viitor apropiat ? Dată fiind distanta enormă dintre sistemele solare (sute de mii de ani lumină) si tinând cont de legile fizice actuale, nu. Conform legilor relativitătii lungimea unui corp (dimensiunile lui) se exprimă după următoarea formulă : l = l' radica l( 1 - v˛/c2) , unde l este dimensiunea corpului la o viteză v, cu v mult mai mic decât c (viteza luminii = 3×108 m/s ), l' este dimensiunea absolută a corpului(atnci când este în repaus absolut).

           Observăm că dacă viteza corpului ar fi egală cu viteza luminii atunci dimensiunea acestuia ar fi egală cu 0 (am avea o implozie), iar ca să depăsim viteza luminii ne-ar fi imposibil.

început

 


 

Suntem noi urmasii unei civilizatii dispărute?

             "La începutul acestei lumi existau oameni de o nemaipomenită înăltime care, atingând pământul cu picioarele, îsi ascundeau capul în cerul înstelat... apoi au venit altii al căror cap atingea norii... Acestora le-au succedat altii care atingeau cu capul lor crestetul muntilor înalti." (Astfel se exprima Nicolas Habicot, la începutul lucrării sale, "Gygantos-teologia sau discurs despre oasele unui urias" ~ 1613 A.D.)

             Să ne imaginăm pentru un moment o ipoteză care la prima vedere pare foarte putin plauzibilă: acum câteva zeci, poate chiar sute de mii de ani a existat pe Pământ o altă civilizatie cu un nivel tehnologic cel putin echivalent cu cel din zilele noastre. La un moment dat s-a întâmplat un cataclism natural sau provocat artificial, ce a dus la disparitia aproape în întregime a omenirii (putinii supravietuitaori trebuind să ia totul de la început) si care a avut efecte dezastruase asupra Pământului: scufundarea Atlantidei (în unele documente se vorbeste de continentul Mu), potopul biblic etc...

              De unde această idee? Au fost descoperite oseminte ale unor umanoizi cu trăsături mult asemănătoare cu ale noastre, dar care aveau o înăltime cel putin dublă fată de cea a unui om normal. Vă veti întreba probabil cum a fost posibilă disparitia unei întregi civilizatii fără să rămână nici cea mai mică urmă. Intr-adevăr nu s-au găsit blocuri sau avioane sau ceva de acest gen. Poate că acea civilizatie a uriasilor nu semăna în nici un fel cu cea din zilele noastre. Totusi s-au găsit unele obiecte a căror origine nu a putut fi explicată: aliaje din unele metale care se consideră a fi fost descoperite doar de câteva mii de ani si care nu puteau fi realizate prin metode primitive (de ex: descoperirea în straturile de cărbune tertiar a unor unelte din otel finisat vechi de peste 300 000 de ani, desi de abia Anglia secolului al XVIII-lea a reusit să-l obtină, pe cale industrială), cranii sau diferite roci ce aveau găuri perfect rotunde (s-a observat că au acelasi diametru ca si cum ar fi fost lovite de un glont de calibrul 8 mm.) si nu în ultimul rând să nu uităm că si astăzi piramidele sunt un mister (ce rol au avut ele de au meritat atâtea sacrificii omenesti ~ în zilele noastre nici o tară nu si-ar permite costul realizării unei piramide de dimensiunile cunoscute, de unde stiau acei "primitivi" de efectul de piramidă ~ s-a costatat că un cadavru asezat într-o piramidă la o treime din lungimea înăltimii, în centrul piramidei îsi încetineste semnificabil putrefactia, iar unele obiecte ca lamele de ras uzate îsi recapătă proprietătile initiale...)

                 In secolul al XIV-lea s-a descoperit, pentru prima dată, la Tropani, în Italia, un schelet de urias. S-a calculat că el ar fi măsurat 10 metri. Comparându-se oasele cu cele ale unui schelet omenesc se putea stabili usor că ele se deosebeau din multe puncte de vedere, dar pentru savantii de atunci, această obiectie nu a avut prea mare greutate. Mai mult, se spunea că uriasul ar fi fost descoperit, stând jos si tinând în mână catargul unei corăbii în formă de baston, într-o grotă căreia încă din secolul al IX-lea i se spunea "Caverna uriasului".

               La 11 ianuarie 1613, muncitorii care lucrau la o carieră de nisip din regiunea Dauphine (Franta), din apropierea oraselor Montricaut si Serre, au scos la iveală niste oseminte stranii ale unui umanoid cu talia de 7 m. Aceste descoperiri n-aveau totusi nimic extraordinar în sud-estul Frantei, regiune pe care documentele ne-o înfătisază ca pe un cimitir de uriasi. In lucrarea sa, "Gigantomachie", Riolan remarca faptul că tinutul Dauphine e plin de oase de mari dimensiuni.         De fapt chiar si Berthelemi Leonard d'Argensola, în lucrarea sa "Istorie a cuceririi Insulelor Molusce", ne spune că Magelan ar fi capturat în această insulă din arhipelagul Indoneziei aborigeni înalti de 15 palme (3,50m), care au murit de altfel, lipsindu-le hrana cu care erau obisnuiti.

                O explicatie pentru existenta acestor schelete gigantice, nu s-a găsit încă. Conform teoriilor actuale, omul zilelor noastre a evoluat din maimută, neexitând nici o altă specie intermediară (cea a gigantilor). Este posibil ca această teorie să fie gresită? Probabil că da! Să fie acesti giganti dovada unei foste civilizatii despre care momentan nu se stie nimic? Se stie că locuitorii Atlantidei (subiectul este tratat într-un capitol separat) erau cu mult mai avansati decât contemporanii lor, adică strămosii nostri. Dacă aceste lucruri sunt adevărate, atunci ce s-a întămplat cu ei? De ce au dispărut? Să fi fost ei locuitorii vestitei Atlantida, iar dovezile despre existenta lor, găsite în Europa (si nu numai) să fie legate de putinii supravietuitori?

început


 

Potopul biblic o realitate?

               O serie de mituri, cât si scrierile biblice ne semnalează o serie de catastrofe în trecutul omenirii. Pe baza acestor legende a apărut ipoteza paleoastronautică care, printre altele, sustine că Pământul a fost vizitat de fiinte extraterestre care au avut o influentă covârsitoare asupra civilizatiei terestre (dacă nu sunt chiar responsabile de aparitia vietii pe Pământ).

               Arheologii au constatat o discontinuitate în lantul evolutiv, pusă pe seama unei catastrofe naturale (sau provocată artificial ??? ), catastrofă care ar fi putut cauza si disparitia Atlantidei. Analizându-se calendarele diferitelor civilizatii terestre dispărute se observă că se insistă mult pe perioada cuprinsă între 11 600 A .C. si 13 000 A.C. când se pare că s-a întâmplat ceva. Ce anume, nimeni nu stie. Sustinătorii teoriei paleoastronautice spun că a fost potopul biblic ca urmare a unor glaciatiuni. Aceste glaciatiuni, afirmă ei, au fost provocate de un eveniment cosmic si anume de explozia unei planete între Jupiter si Marte.

              Incă de pe vremea lui Kepler s-a constatat că spatiul dintre Marte si Jupiter este prea mare. La sfârsitul secolului al XVIII se concretizează "legea" Titius si Bode cu privire la spatiul dintre planete. Spatiul dintre o planetă si Soare se poate calcula, considerâd distanta Soare-Pământ egală cu o unitate astronomică (1 u.a.=150o106 km), după formula :

Rn = 0,4 + 0,15 x 2^(n-1) ,      unde "n" este numărul planetei. ( "^" semnificã "la puterea")

             Pentru n = 3 (Pământul) se obtine R3 = 1. Dar pentru n =5 se obtine 2,8 ceea ce nu corespunde nici unei planete, Marte fiind la 1,52 u.a. iar Jupiter la 5,2 u.a. ceea ce se obtine pentru n = 4 si n = 6. Deci planeta de la nivelul al 5-lea lipseste.

             Când Herschel a descoperit în anul 1781 planeta Uranus, care după regula lui Titius-Bode s-ar fi aflat pe locul al 8-lea, s-a găsit că ea se află la 19,19 u.a. desi regula dădea 19,60. Eroarea era destul de mică asa că acum această regulă a fost acceptată de majoritatea astronomilor.

            Rezultatul vânătorii pornită pentru găsirea planetei, a fost o surpriză pentru toti:în locul uneia singure, s-au găsit 2000 de planete (Ceres - în 1801; Pallas; Juno si Vesta …), pentru fiecare dintre ele putând fi aplicată regula T-B. Deoarece masa totală a lor este cu mult mai mică decât masa Pământului s-a emis ipoteza că acestea ar fi rămăsitele unei planete (Phanteon) care ar fi explodat acum 12 ~ 13 mii de ani. In urma acestei explozii s-ar fi produs perturbatii în întreg sistemul solar, cu urmări catastrofale pentru Pământ. Calculele care s-au făcut cu privire la masa probabilă a planetei Phanteon înainte de explozie sunt destul de contrarii, unele apreciind-o la 80 de mase terestre (destul de exagerat), iar altele de abia la 16 mase terestre. Cert este că explozia unei astfel de planete, având o masă cu mult mai mare decât cea a Pământului putea provoca catastrofe uriase pentru noi, iar de pe o planetă aflată în apropiere ar fi putut sterge orice urmă de viată.

început

Cea Mai Buna Metoda De Marire A Penisului
Principiul de functionare al lui Vimax Extender se bazeaza pe tractiune. Metode de tractiune se folosesc de asemenea in medicina moderna.
Pozitii Sexuale Pentru Un Act Sexual Prelungit
Hero Spray a ajutat si va ajuta in continuare foarte multe cupluri sa prelungeasca partidele de sex. Am salvat si vom salva in continuare casnicii.